Tuesday, October 13, 2009

Jurnal de elev, 06.10-09.10 2009

Datorită grevei de luni, fericirea mea a fost maximă (în condițiile date) în acea zii.

Marți, aceeași plictiseală amestecată cu frică, care cred că va fi comună tuturor zilelor de marți de la începutul până la sfârșitul anului. Evitând capcanele mortale (notare) de la română și fizică , am fost înșelat de biologie, care m-a prins în capcana plictiselii, o capcană fără leac. Tot la bio am auzit de la dirigă niște chestii despre nu știu ce concurs (la română!).

Miercuri, franceza a trecut, cele două ore de mate au trecut, proful de sport i-a exploatat la maxim pe colegii mei apți, până și orele de info au trecut mult mai repede decât de obicei, dar școala s-a terminat mult mai târziu pentru mine si colegul meu deoarece am fost ocupați cu site-ul pentru concurs.

Joi, a fost ziua unei lupți epice, o luptă pe care am pierdut-o, dar astfel am câștigat războiul cu bolile. Am lipsit de la școală (deși ajunsesem sănătos la ea, româna e toxică), mi-a fost rău toată dimineața, dar mi-am revenit și am lucrat în continuare cu multă hărnicie la site.

Vineri, complet vindecat, am înfruntat șocul faptului că nu urma să participăm (ce păcat!, nu chiar) la acel concurs deoarece nu aveam tot materialul necesar (dar la faza națională tot mergem, doar să scăpăm de școală desigur!). Ora de mate parcă nici nu a existat. Ora de religie m-a revoltat, iar ora de economie, nu a mai fost să fie.

1 comment:

I reserve the right to delete at any time any comment I deem inappropiate.