Saturday, February 14, 2009

Jurnalul unui elev 9/02-13/02 2009

O saptamana lipsita de note si griji, dar plina de evenimente.

Luni, prima zi a noului semestru, prima durere de cap a semestrului. Ca orice zi obișnuita de luni prima ora a fost ora de franceza, o ora lipsita de stres in general (cel puțin pentru mine), o saptamana noua, o lecție noua.La info am continuat “tradiția” de la franceza, o noua lecție despre programare, si mai exact despre  “Complexitatea algoritmilor” (durerea de cap).La istorie am făcut ceva care mie îmi place Primul Război Mondial, nu ca mi-ar plăcea sa vad oamenii cum mor, ci doar mi se pare o perioada importanta a istoriei universale, si in particular a istoriei României.După inca o ora de “complexitate”, am ajuns la chimie, unde a urmat inca o “lecție noua”.La ora de sport am făcut muzica, deși nu ne-a predat nimic, inca o ora irosita la școala.

Marți, scandal intre vechi si nou.Cele doua ore de mate au trecut destul de repede, deși poate nu la fel de repede pe cat as fi vrut.La engleza nu am făcut ceva prea deosebit.Ora de info, apoi cea de TIC au trecut, as putea spune, cu viteza luminii.La biologie s-a întâmplat ceva destul de neobișnuit.Cu toții știm cum arata o clasa(post 1989) după ce s-a sunat, dar înainte sa vina profesorul, manele la maxim, telefoane, galagie, atmosfera de petrecere.Proful de biologie s-a certat (destul de rău) cu una dintre colegele mele, din cauza ca asculta muzica, nu in timpul orei, ci înainte sa vina proful, mie mi s-a părut destul de deplasat proful.Ca la orice ora de biologie, am făcut cam aproape orice in afara sa fiu atent. Bietele fete din fata mea, atât eu cat si colegul meu, ne-am jucat cu parul lor cam aproape toata ora de biologie.La geografie nu s-a întâmplat nimic prea important.

Miercuri, o zi cu crime si detectivi, cu oi si litere.Psihologie, gândire, filozofie, poate pentru cineva aceste cuvinte înseamnă ceva important, dar pentru mine sunt o dovada de lipsa de logica si perspectiva a edu.ro ,sunt “bla bla bla-uri” plictisitoare pe care le folosește profa de psihologie (mai bine zis de pisologie sau plictisologie).Nu prea mi-am bătut capul la fizica sau la franceza.Romana a fost singura materie la care am avut tema pentru acel weekend prelungit numit vacanta intersemestriala de către edu.ro.E chiar ciudat (deștept) cum funcționează creierul, ce nu folosești reciclează, cum am putut sa uit un întreg comentariu la romanul ‘Baltagul’ care l-am avut pentru fosta “Capacitate” in mai puțin de 18 luni, dar totuși sa-mi amintesc exact unde m-am încurcat la acel comentariu.Pot doar sa presupun ca retine doar ce este important.La desen am avut un prof invizibil, atât de invizibil incat nici nu știu daca a venit la scoală.Dupa inca 30 de min de romana am ajuns acasă.

Joi, o zi care a început cat mai prost posibil si a avut un final fericit.Când m-am trezit ploua, m-am gândit ca o sa fie o zi naspa, dar nu aveam de unde sa știu ca avea sa devina si mai rău.A început sa si ningă.Mie îmi place zăpada, dar doar atunci când o privesc, sau când fac oameni de zăpada, nu atunci când trebuie sa merg 15 min pe jos prin apa si gheata pana la scoală si in mod sigur, nu îmi place atunci când îmi ajunge in cap printr-un bulgare înghețat.Mate, fizica, info, religie toate mi s-au părut ca se desfasoara altfel decât deobicei.La diligentie am făcut cerere (eu si alți colegi) pentru o bursa de studiu, o bursa de 100 RON pe luna pe care o oferă edu.ro elevilor care au avut media peste 9.00.Deși e o suma insuficienta pentru nevoile din ziua de azi, sper sa prind si eu o bursa.La biologie, mă așteptam sa iasă din nou scandal, dar in loc de asta proful ne-a dat drumu mai devreme<acțiune si reacțiune>.

Vineri, o zi care a fost mai lunga decât o saptamana.Parca întreaga saptamana a trecut mai repede decât ziua de vineri. După ce a trecut ora de fizica, parca secundele deveneau minute si minutele ore.Am scăpat de romana, antreprenoriala si apoi din nou de romana.La sfârșitul orei de engleza, eram gata sa plec acasă, nu numai eu, ci si restul clasei.O parte dintre colegii mei au ajuns acasă, dar eu ca elev silitor (fraier) am reușit sa mai suport inca 45 de minute de plictiseala si chimie.

No comments:

Post a Comment

I reserve the right to delete at any time any comment I deem inappropiate.